My project for course: The Art of Creative Writing: Learn Storytelling Techniques
My project for course: The Art of Creative Writing: Learn Storytelling Techniques
de Luis Zúñiga @animatorlu
- 351
- 14
- 6
A bit of context and extra commentary, you're free to skip this if it feels like too much. I intend to adapt this story for one episode of a webcomic series I'm trying to make, it'll be an anthology of sorts with short, selfcontained stories that will have ties with each other and will eventually lead to a bigger narrative, for now I think the tittle for the whole thing could be "One more before I go" because that's kind of how I feel about trying to fulfill my inner desire to create stories and share them without knowing for how long I'll have the time, resources or ideas to keep going with the project, this desire to make stories is becoming a serious thing, similar to an ache, it kind of hurts, I'm not sure why, I just know I can't stop myself from trying even when it causes a bit of a conflict of priorities with all other things in life that are also very important for me. (I guess I'm sharing this to see if by any chance this is a relatable experience between creative people or if I have a bigger issue than I thought)
Right now I'm thinking of making from 10 to 12 long (for web comic format, 60+ panels) episodes, publish them and advertise them as much as I can and maybe make a patreon or something like that, and let the audience's support or lack thereof to decide if I'll keep going with a season 2 or not. By that point I'll probably already be satisfied with a taste at creating stories and characters, or maybe not, who knows.
@Reneé Bibby I have a few questions about this final project:
Is there a way I can know if this story is interesting enough for me to develop?
Is there something to look for when trying to reiterate, maybe some questions I should ask myself about the character or the story just to make sure I'm not boring the audience, confusing them or holding their hand too much?
I'm thinking of having this character monologuing with himself while doing mundain things, in his mind he'll discuss why does he keep trying to tell stories, the impact of the tales on the listeners, "if someone doesn't hear a funny joke for 10 years would he stop laughing for that long or would he eventually laugh because it's just part of the human experience?" and my question is.. would it be cheap to show all these thoughts in written form? is there a way to show this thinking without outright telling it?
I would appreciate any and all feedback coming from you and also my fellow students, anyone is welcome to comment on this project.
Thanks for reading!
1 comentariu
Hei! În primul rând, a fost GROZAV să vedem forma scrisă a hărții meșteșugurilor, reprezentată într-un mod atât de vizual. Mulțumesc că ai creat ceva atât de atent gândit și că ești dispus să-l împărtășești cu noi. Este exact ceea ce sper ca elevii să găsească la o hartă a meșteșugurilor, o modalitate de a reflecta asupra poveștii lor. Înțeleg de ce faci fiecare alegere pe care o faci -- sunt în mod clar conectate la emoția poveștii.
Acum, la întrebările tale specifice!
Există vreo modalitate prin care pot ști dacă această poveste este suficient de interesantă pentru a o dezvolta? Da! Hai, hai! E interesant!!!! Atingi o experiență universală -- nevoia de a-ți împărtăși povestea -- și, punând-o într-o poveste, creezi mecanisme prin care să empatizăm cu acea dorință universală; este adevărata bucurie creativă a povestirii, a faptului de a fi ascultat, care este partea meta a acesteia.
Acestea fiind spuse... vreau să spun că nu sunt arbitrul povestirii - niciun profesor nu ar trebui să fie vreodată. Avem nevoie de mai puțini paznici ai deschiderii drumurilor în lume. Și eu m-am luptat cu asta ca și creator, pentru că gusturile mele sunt foarte de nișă și destul de întunecate. A trebuit să-mi dau seama care erau propriile mele gusturi în raport cu ceea ce consumă lumea în general. Am fost dur cu mine însumi pentru că ceea ce am scris nu găsea un public larg. Ei bine, munca mea nu va găsi niciodată! Nu voi fi următorul Stephen King. Pur și simplu, uneori, găsim încredere în propriile noastre povești, nu? Ceea ce e un fel lung de a spune, mergi mai departe cu povestea ta chiar dacă un neîndemânatic îți spune să nu o faci. Profesorii pot fi uneori neîndemânatici, așa că mă includ și eu în asta. Povestea ta merită să fie în lume. Punct. Sfârșit al poveștii.
Adică, încă îi întreb pe oameni dacă ar trebui să continui povestea, așa că ia ce spun cu un bob de sare! HA! Dar, da, trebuie să știi: povestea ta merită să fie spusă. ȘI, de asemenea... să ceri feedback despre cum să ÎMBUNĂTĂȚEȘTI povestea - întotdeauna o mișcare inteligentă. Nu fi niciodată deasupra acestui aspect, domnule. Și, acum, voi răspunde la întrebările pe care le ai despre îmbunătățirea lucrării tale.
O să postez asta și apoi o să răspund la celelalte într-o altă postare, ca să nu pierd timpul la tastare.
Există ceva la care să fiu atent atunci când încerc să reiau, poate niște întrebări pe care ar trebui să mi le pun despre personaj sau despre poveste doar ca să mă asigur că nu plictisesc publicul, nu-l derutez sau nu-l țin prea mult de mână?
Pur și simplu din perspectiva procesului, nu sunt sigur cum funcționează cu dimensiunea vizuală, dar poate un plan bun ar fi să creezi un storyboard pentru întreaga lucrare, APOI să rogi oamenii să o revizuiască. ACELA este momentul în care vei învăța ce trebuie să îmbunătățești și ce ar trebui să clarifici mai bine.
Ai o hartă bună a ambarcațiunii... lansează-ți barca și traversează apa. Abia atunci poți corecta cumva traiectoria. În esență, trebuie să parcurgi puțin înainte de a putea face schimbările. În acest moment, planul tău pare foarte solid și nu am nimic de spus despre ce ai putea „repara” în el. Pe măsură ce te adaptezi cu adevărat la poveste, s-ar putea să descoperi niște dimensiuni suplimentare ale imaginii care schimbă direcția în care o pornești sau modul în care o desenezi sau chiar cuvintele.
Uneori, vei putea să vezi singur că trebuie să schimbi ceva. Vei găsi ceva frustrant sau nefuncțional. Dar unele lucruri nu le vei ști până nu le dai cititorilor beta și aceștia spun: „Ce??” (lucrurile nu sunt clare) sau spun: „Cool, dar nu trebuie să subliniezi asta atât de des” (ținându-i de mână prea mult).
Deseori scriu prea obscur în primele mele schițe, așa că sunt obișnuit ca echipa mea de scriitori să spună: „Ce se întâmplă?!”. Așa că nu sunt niciodată prea surprinsă când nu înțeleg ce fac. Atunci îmi suflec mânecile și continui să rafinez ceea ce încerc să realizez, până când ei spun: „Oh! Bine! Super.” Sunt MULTE MULTE SCHIȚE! Adică, cred că povestea mea cu cele mai multe schițe a fost 32? Procesul de a ajunge la o poveste finală este LUNG și GREU. Așa că nu vă descurajați!
Cel mai bun lucru pe care îl poți face cu toate aceste cursuri este să te conectezi cu alți scriitori și să vezi dacă cineva se simte bine cu tine. Fă-le prieteni! Vezi dacă ar fi dispuși să facă un schimb de idei cu tine și să-ți ofere feedback-ul de care vei avea nevoie pe parcursul procesului de creare a unei povești.
Mă gândesc să pun acest personaj în scenă un monolog cu sine însuși în timp ce face lucruri banale, discutând în mintea lui de ce încearcă încontinuu să spună povești, impactul poveștilor asupra ascultătorilor, „dacă cineva nu aude o glumă amuzantă timp de 10 ani, s-ar opri din râs pentru atâta timp sau ar râde în cele din urmă pentru că face parte din experiența umană?” și întrebarea mea este... ar fi ieftin să arăt toate aceste gânduri în formă scrisă? Există o modalitate de a arăta acest gând fără a-l spune direct?
Ah, o întrebare foarte, foarte bună. Cred că o parte din asta depinde de mecanismele artei vizuale pe care le poți folosi. Cred că e în regulă să-i arăți gândurile în formă scrisă - MAI ALES pentru că în forma de bandă desenată, arta în sine poate fi foarte vie și activă... cum ar fi panoul care poate fi plin de mici povești sau fragmente vizuale care creează o profunzime ce susține reflecțiile sale. O greșeală pe care o fac scriitorii timpurii este să ai un personaj singur într-o cameră care meditează la lucruri. Când este pur și simplu scris, este mult mai greu să creezi tensiune narativă atunci când este doar un tip într-o cameră care gândește. Așadar, o modalitate prin care schimbăm lucrurile este să oferim personajului ceva de . Chiar dacă face aceleași reflecții, dar acum este într-o mașină și se duce singur undeva. Câștigăm ceva oferindu-i personajului contrapondere . Din nou, avantajul formatului tău este că poți arăta un tip în casa lui gândindu-se, iar acest lucru poate fi interesant pentru că poți crea vizual mișcare, contrast, contraste, personaje etc. Poate că e acasă și meditează, iar oala lui cu paste fierbe la suprafață și sunt o mulțime de bibelouri de privit. Practic, ai mai multă libertate de a împărtăși reflecții, pentru că poți crea și scene interesante.
Aș spune că ai putea arăta o parte din această singurătate emoțională legată de poveste și sub formă vizuală. De exemplu, poate e la magazinul alimentar și încearcă să-i spună vânzătorului o poveste despre ingredientele pe care le cumpără, dar vânzătorul spune pur și simplu: „TOTALUL TĂU ESTE 45,76 USD”. Poate încearcă să vorbească cu un vecin și acesta trece pe lângă el? Niciunul dintre aceste lucruri nu sunt lucruri pe care trebuie să le incluzi neapărat - doar ca să spun că bătrânul s-ar putea simți singur printre mulți oameni, pentru că este vorba despre ASCULTARE, nu despre a fi literalmente singur.
BINE, dar acestea fiind spuse, s-ar putea să existe și alte nuanțe la care nu mă gândesc, având în vedere formatul pe care îl vei folosi. Ți-aș recomanda mai multe cursuri Domestika! S-ar putea să-ți ofere o perspectivă și mai bună. Vezi: https://www.domestika.org/en/courses/4171-script-writing-for-comics-explore-visual-storytelling
https://www.domestika.org/en/courses/1178-narrative-techniques-for-comics-with-soul
https://www.domestika.org/en/courses/959-narrative-techniques-for-graphic-novels
Bine, foarte bună treabă la curs și... e minunat să văd cum adaptezi acest curs la metoda ta specifică de povestire vizuală.
Ultimul meu comentariu de rămas bun este simplu: AI ÎNȚELES-O!
@rmbibby Mulțumesc mult pentru toate aceste feedback-uri, îndrumări și sprijin, sunt foarte motivat să continui această călătorie de învățare, deja începută cu cursul lui Fred despre scrierea pentru benzi desenate și mai am câteva cursuri la colțul ochiului. Chiar ieri am avut o zi minunată întâlnind niște creatori de benzi desenate independenți locali și este reconfortant să văd că drumul nu mai pare atât de solitar!
Mulțumesc încă o dată pentru tot, Reneé, și sper să vă arăt povestea povestitorului fără adăpost în forma sa completă de benzi desenate peste câteva luni, fără grabă.
@animatorlu URA! Mă bucur atât de mult că faci conexiuni și participi la cursuri!!!!!! Revino cu noutăți pe măsură ce depășești etape importante!!!
Conectați-vă sau înscrieți-vă gratuit pentru a comenta